• MARTI, 10 MAI 2011

    Rujeola - boala contagioasa a copilariei

    Rujeola nu este o simpla boala a copilariei, asa cum am fi tentati sa credem. Este o boala virala extrem de contagioasa, care declanseaza epidemii cu precadere toamna si primavara. Deocamdata, in tara noastra nu se inregistreaza epidemie de rujeola, dar pericolul nu a trecut, pentru ca Organizatia Mondiala a Sanatatii mentine nivelul de alerta privind inmultirea cazurilor de rujeola in toata Europa, sustine conferentiar doctor Monica Luminos, seful Sectiei de Terapie Intensiva Copii de la Institutul National de Boli Infectioase "Matei Bals". Specialistul precizeaza ca la noi in tara au aparut focare izolate de rujeola, majoritatea cazurilor fiind la copii sub 1 an nevaccinati.

    Se transmite prin tuse, stranut, vorbire

    Rujeola, cunoscuta si sub denumirea populara de pojar, este provocata de virusul rujeolic, care se transmite prin particule de secretii eliminate prin tuse, stranut sau vorbire. Aceasta boala afecteaza copiii sub un an (sugarii), care inca nu au atins varsta de vaccinare prevazuta in schema nationala a vaccinurilor obligatorii, copiii de orice varsta care din diferite motive nu au fost vaccinati, dar si adultii nevaccinati care nu au facut boala in copilarie.
     

    Febra mare si eruptie

    Incubatia - perioada dintre contactul cu virusul rujeolic si aparitia primelor simptome - este de 10-11 zile. Rujeola este una dintre bolile cu cea mai fixa perioada de incubatie, mentioneaza conferentiar doctor Monica Luminos. Debutul bolii este de obicei brusc, cu febra inalta (39-40 de grade Celsius). Copilul are urmatoarele simptome: ii curge nasul, ii lacrimeaza ochii, tuseste (tusea este uscata la inceput), ii apar afte.


    Aceste manifestari dureaza trei zile, timp in care febra se mentine ridicata. Din aceasta cauza, copiii sub un an pot face convulsii febrile. Urmeaza perioada eruptiva, care dureaza trei-patru zile. Eruptia se declanseaza treptat, mai intai apar mici pete rosii in spatele urechilor, pe gat si pe fata, ulterior eruptia se extinde pe trunchi si brate, urmand ca in a treia sau a patra zi sa apara si pe membrele inferioare. Petele rosii care apar pe tot corpul pot forma uneori placarde confluente (zone plate in care petele rosii se intrepatrund).


    In cazul rujeolei nu este o eruptie masiva, care sa apara dintr-o data pe tot corpul, asa cum se intampla spre exemplu in cazul rubeolei, cand in 24 de ore eruptia acopera tot corpul. Acest tablou eruptiv diferentiaza rujeola de alte boli eruptive. Febra se mentine de asemenea pe toata perioada eruptiei. Dupa 7-10 zile urmeaza etapa de pigmentare si descuamare, pielea capata un aspect maroniu, ca si cand copilul ar fi nespalat. Apoi zonele respective se descuameaza, adica se desprind cojite fine, ca matreata.


    Copilul bolnav de rujeola este contagios din perioada de incubatie pana la disparitia completa a eruptiei, de aceea este recomandata izolarea acestuia pe toata durata bolii.


    Complicatii de temut

    Perioada de convalescenta incepe in momentul in care petele se estompeaza, iar pielea se descuameaza. Dar asta nu inseamna ca boala e vindecata. Rujeola este foarte parsiva, pentru ca tocmai in faza de convalescenta pot sa apara complicatii dintre cele mai grave. Pot fi complicatii date de virusul rujeolic (laringita acuta severa, encefalita rujeolica, manifestata prin febra, convulsii, delir, coma) sau suprainfectii bacteriene (bronho-pneumonie, sinuzita, otita, conjucti-vita). Potrivit conferentiar doctor Monica Luminos, aceste complicatii bacteriene apar pentru ca virusul rujeolic scade dramatic rezistenta organismului la infectii.


    Rujeola lasa bolnavul cu imunitatea la pamant, inducand asa-numita anergie - lipsa de reactivitate a organismului la infectii bacteriene cu stafilococ, pneumococ, hemophilus influenzae. Pe langa bolile grave enumerate mai sus, conferentiar doctor Monica Luminos mai atrage atentia asupra unei complicatii tardive a rujeolei - panencefalita sclerozanta subacuta (PESS). Este o boala redutabila care poate aparea la trei-sapte ani, dupa ce copilul a facut rujeola. Panencefalita sclerozanta nu poate fi tratata, fiind letala in doi-patru ani de la debut.


    Tratament

    Tratamentul rujeolei este simptomatic, adica se administreaza medicamente care combat simptomele bolii: antitermice pentru scaderea febrei, antitusive pentru calmarea tusei, vitamina C pentru imunitate, alte medicamente pentru prevenirea complicatiilor. Din pacate, nu exista tratament antiviral specific (care sa tinteasca virusul rujeolei). Numai in cazul aparitiei complicatiilor bacteriene se recomanda administrarea de antibiotice, subliniaza conferentiar doctor Monica Luminos. Copilul cu rujeola trebuie sa se odihneasca si sa bea multe lichide.


    Sfatul medicului

    Cea mai sigura metoda de prevenire a rujeolei este vaccinarea, ne asigura conferentiar doctor Monica Luminos. Copilul va fi protejat de rujeola daca la varsta de 12-15 luni si la 6-7 ani i se va administra vaccinul trivalent ROR (pentru rujeola, oreion si rubeola). Acest vaccin este cuprins in schema nationala a vaccinurilor obligatorii si poate fi facut gratuit la medicul de familie al copilului. In cazul copiilor din zone in care au aparut focare epidemice de rujeola se poate cobori varsta vaccinarii la 9 luni. In tara noastra, numarul cazurilor de rujeola a scazut considerabil de cand vaccinul ROR trebuie administrat obligatoriu tuturor copiilor.

    Stiati ca

    ● Rujeola este o boala imunizanta - cei care se imbolnavesc o data nu mai fac boala a doua oara.
    ● Pana la 6 luni, bebelusul este protejat de rujeola prin anticorpii proveniti din laptele matern.
    ● Administrarea vaccinului ROR poate fi amanata in conditiile in care copilul are febra sau sufera de anumite boli. Medicul este singurul in masura sa decida momentul oportun pentru vaccinare.


    Citeste si Jurnalul

    FOTO: almanahmedical.eu

    COMENTARII

    Cum îți dai seama că are intenții serioase cu tine. Top 4 semne

    acum 1 zile

    La începutul relației este desul de greu să îți dai seama de intențiile iubitului tău? Iată câteva indicii care te ajută să descoperi dacă își dorește o relație serioasă sau pur și simplu doar ceva de moment:

    La asta nu te așteptai! 3 lucruri pe care le observă PRIMA DATĂ bărbații la o femeie

    acum 1 zile

    Ochii, decolteul, zâmbetul, felul în care mergi? Cu siguranță te-ai întrebat de nenumărate ori ce observă bărbații la tine prima dată, atunci când te văd.

    Cum să îl faci să se îndrăgostească de tine? 3 pași simpli

    acum 2 zile

    Cucerirea inimii unui bărbat ți se pare un lucru extrem de complicat? Ei bine, deși nu poți face pe nimeni să te iubească, dacă există o chimie între voi, îl poți cuceri iremediabil.

    Vrei senzații tari în dormitor? 4 modalități noi pentru un SEX GROZAV!

    acum 2 zile

    Se apropie Anul Nou așa că ar fi cazul să încerci lucruri noi și în pat, împreună cu partenerul tău. Câțiva specialiști ne sfătuiesc ce ar trebui să facem pentru a ne condimenta viața sexuală

    5 lucruri pe care bărbații le gândesc despre corpul tău când faceți sex

    acum 4 zile

    Ai impresia că-ți vede fiecare vergetură și ezită înainte să-ți sărute sânii? Liniștește-te, totul e în mintea ta! Iată ce gândesc, de fapt, bărbații despre corpul tău, când sunteți în pat:

    Neatza cu Razvan si Dani

    neatza.a1.ro


    Acces direct

    accesdirect.a1.ro


    Top news
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro